Înainte de a vedea care este legătura între stilul de atașament, anxietatea socială și depresie, este bine să definim, pe scurt, acești termeni.
Stilul de atașament este un tipar general de interacțiune socială și de reglare emoțională care caracterizează un anumit om. Acesta se formează în copilăria mică, în relație cu persoana care îngrijește copilul, și ține cont de temperamentul copilului și responsivitatea acestei persoane la nevoile lui. Stilul de atașament poate fi de mai multe feluri.
De exemplu, copilul poate învăța devreme în cadrul relației cu mama că este iubit, acceptat și ajunge să își mențină această stabilitate emoțională și dacă există momente în care nu i se răspunde prompt la solicitări. Sau, dimpotrivă, copilul poate învăța că nu este suficient de iubit, de valoros, că trebuie să câștige mereu atenția și dragostea celuilalt, că modul în care i se răspunde la nevoi este fluctuant și poate să-l facă să sufere, chiar să se simtă abandonat.
Primul stil de atașament se numește securizant și se aproximează că poate fi întâlnit la 60% din oameni. Al doilea stil de atașament prezentat mai sus se numește nesecurizant, de tip anxios. Există și un alt stil de atașament nesecurizant, de tip evitativ, caracterizat de comportamente de detașare emoțională sau de neimplicare în relația cu mama, pentru a evita frustrările sau alte emoții negative (despre acesta vom vorbi în alt articol).
În general, fiecare om prezintă o combinație a celor 3 stiluri de atașament, dar unul predomină pe termen lung, având o stabilitate de 70% de-a lungul vieții.
Anxietatea socială este una dintre cele mai frecvente probleme de anxietate și, probabil, cea mai bine cunoscută. Este vorba de frica de a te face de râs în public, în situații sociale sau de performanță. Aceasta poate duce la dificultăți în a cunoaște persoane noi, a te adresa unor persoane cu autoritate, a merge la petreceri, a mânca/bea în public, dar mai ales la dificultăți de a desfășura activități în public, precum: a lua cuvântul într-o ședință, a ține o prezentare, un discurs sau a adresa întrebări într-un grup de oameni. Intensitatea stărilor de anxietate poate fi atât de mare încât persoana ajunge evite sistematic astfel de situații, cu riscul deteriorării funcționării sociale și profesionale. Puteți consulta aici o descriere pe larg a anxietății sociale: Anxietate socială: cauze, simptome, tratament
Despre depresie, în acest articol este relevant să subliniem că se caracterizează printr-o stare de tristețe accentuată, lipsă de interes, oboseală și dificultăți de concentrare. Aceste simptome sunt susținute de o serie de gânduri negative greu de depășit pe care persoana le are despre sine, despre ceilalți si despre viitor, precum și de comportamente de evitare și de izolare socială. Depresia este o problemă care însoțește frecvent anxietatea socială și interferează cu rezolvarea problemelor de anxietate, dacă nu este și ea abordată în terapie.
Un studiul realizat în 2001 de o echipă de psihologi de la Universitatea Columbia din New York a arătat că persoanele diagnosticate cu anxietate socială pot fi împărțite în două grupuri în ceea ce privește stilul de atașament: o mare proporție (peste 60%) prezintă un stil de atașament de tip anxios, iar ceilalți un atașament securizant.
Pacienții din primul grup prezintă un nivel mai ridicat de anxietate, mai multe comportamente de evitare, o rețea socială mai redusă, simptome de depresie mai accentuate și o satisfacție mai redusă față de viață în general. Totodată aceștia au mai multe probleme în relațiile romantice, sunt în mai mare proporție singuri sau divorțați.
În schimb, persoanele cu anxietate socială, dar care prezintă un stil de atașament securizant, deși întâmpină dificultăți sociale, raportează un nivel relativ normal de funcționare și satisfacție în relațiile romantice și sunt mai puțin vulnerabile la depresie.
Cu alte cuvinte, stilul de atașament poate fi un predictor bun pentru modul în care persoanele cu anxietate socială își stabilesc relațiile apropiate și pentru severitatea simptomatologiei în general.
Cercetătorii au explicat acest aspect prin strategiile diferite pe care oamenii le adoptă în relațiile apropiate în funcție de stilul de atașament. După cum sugerează chiar de inițiatorul teoriilor atașamentului, J Bowlby (1973), persoanele cu atașament anxios consideră că “lumea este un loc impredictibil și inconfortabil, în care trebuie fie să lupte, fie să se retragă”.
Cei care aleg sa lupte dezvoltă o strategie de compensare – gândesc că trebuie să depună multe eforturi ca să merite dragostea și atenția celorlalți. Astfel, aceste persoane prezintă predominant anxietate de performanță, tendințe spre perfecționism și pot funcționa relativ bine din punct de vedere social, romantic, profesional, însă cu costuri emoționale destul de ridicate.
Cei ce aleg retragerea socială sunt însă cei mai afectați. Evitarea cronică a situațiilor care provoacă anxietate duce în timp la amplificarea anxietății și a problemelor asociate, accentuarea sentimentului de singuratate și instalarea depresiei.
Unde putem interveni?
În primul rând, prin programe de parenting părinții pot învăța cu ghidarea unui specialist cât este de important atașamentul și cum pot să dezvolte un stil de atașament securizant la copiii lor. Există deja astfel de programe și în România care au înregistrat rezultate bune. De exemplu, la Cluj-Napoca, Centrul Ceica desfășoară periodic programe de educație parentală: Cercul siguranței
În al doilea rând – în educația publicului larg , pentru a recunoaște din timp stilul de atașament anxios, tulburările de anxietate legate de situații sociale, strategiile de evitare și a interveni înainte de a se asocia cu deteriorarea funcționării sociale , profesionale și depresie.
În al treilea rând – în promovarea autocunoașterii și optimizării relațiilor de cuplu prin adaptarea interacțiunilor sociale și romantice la stilurile de atașament ale celor doi.
Nu în ultimul rând, în cadrul psihoterapiei anxietății sociale, pentru că atunci când este asociată cu atașament anxios progresul este mai lent și importanța relației terapeutice este mult mai mare.
Bibliografie:
Eng, W., Heimberg, R. G., Hart, T. A., Schneier, F. R., & Liebowitz, M. R. (2001). Attachment in individuals with social anxiety disorder: the relationship among adult attachment styles, social anxiety, and depression. Emotion, 1(4), 365.
Articolul poate fi consultat online: click aici.